Cele 80.000 de obiceiuri din Bangkok

 Despre Capitala Lor, Bucătăria Japoneză și Tempura Mea

Revederea cu capitala thailandeză a fost o experiență specială, ca de fiecare dată.  Mare, agitat și cosmopolit, Bangkok este casa a 8 din cele 64 de milioane de locuitori. Taxiuri roz bonbon, tuk-tuk-uri kamikaze, skytrains, skyscrapers  și sky bars, vânzători ambulanți și mall-uri din viitor, viață de noapte și moarte de zi, tradiții de secole și haine de pe cealaltă planetă...cere și ți se va da mai mult decât îți poți închipui.

 Și restaurante. Thailandezii nu prea gatesc acasă.  Da, din locuința clasică Thai bucătăria lipsește, ca și spațiu, de foarte multe ori. Lumea preferă să mănânce in oraș, fără să facă deranj și miros in casă. Are a face, cred eu, obiceiul ăsta și cu felul lor de a avea mereu grijă unul de celălalt. De ce să te hrănești singur când există vecini?  Sunt motive pentru care Bangkok te întâmpină cu doar 80.000 de restaurante! Nu le-am numărat personal, a făcut-o LonelyPlanet în care, la capitolul statistici, am încredere. 

 Acum înțelegi de ce, dincolo de compatibilități personale, am ales Thailanda ca prima țară in care să-l testăm pe Iute DFR. O mâncătorie la fiecare 100 de locuitori a unui oraș nu e lucru puțin....Ai de ales între cele trei bucătării locale și restaurantele indiene cu overdose de mirodenii, intre delicatesele coreene și mâncăricile nepaleze, între operele de artă japoneze și deodată banalul humus, între tradiționala rață chinezească  și prostul de hamburger, refugiul occidentalilor sperioși. Satay, sushi, miso, masala, korma, byriani, som tam, tom yam, nasi goreng, tom ka, toate sunt la îndemană. Cel mai complicat lucru in Bangkok este întotdeauna să alegi.

 Am votat în prima zi pentru unul dintre locurile verificate, un restaurant modern și cochet de care suntem de mult îndrăgositiți, in centrul metropolei. Știam că vom avea timp suficient de joacă cu bucătăria Thai și am vrut să profităm de lucruri pe care numai in Bangkok le putem găsi la superlativ absolut. A fost  așadar memorabilul moment in care prima sticluță cu otravă – pe nume No.6 -  și-a dat jos dopul în fața unor bunăciuni coreene și  japoneze. Și s-a trezit brusc cu atâtea în jur că nu mai stia pe unde s-o apuce întâi.

japanese wonderland...de unde începem?

Mâncarea japoneză trebuie sa fie, înainte de toate, frumoasă. Cea coreană, veselă și variată, această bucătărie fiind celebră pentru nenumăratele garnituri ce acompaniază felul principal. Pune-le impreună și ține-te bine în fața rezultatului...

Sincer să fiu, nu am vrut să-mi risc mult asteptatul moment sashimi așa ca in zona de crudități nu l-am lăsat pe micuț la joacă.  Salata picantă de ton, sushi, sashimi, maki, futomaki sau nigiri sunt tot atâtea modalități de a crea miniaturi cu pește crud pe care le-am savurat cu ghimbri si wasaby, dupa datină.  Iute DFR s-a cuplat insă instant cu un prawn tempura și au dat naștere unor clipe fierbinți și de neuitat. Cu un gust discret și rafinat,  tempura  a contrastat elegant cu aroma puternica a ardeilor romanesti intr-un mix pe cât de autentic pe atât de gustos.  

Tempura - de unde până unde?

De sorginte japoneză,  dar împrumutată de la portughezii care au incercat cândva să creștineze samuraii, Tempura este de fapt un pane infinit mai light decat șnițelul european. Marea diferență, la nivel teoretic, este că se folosește o făină specială, fără gluten,  bucățelele aruncate în tigaie sunt mici, timpul petrecut in uleiul încins este foarte scurt și pesmetul nu are ce căuta in combinație. Practic, eu cred că schimbă mai des uleiul. Există și o variantă de Tempura cu pesmet, dar se numește Furai, cine știe din ce cauză.  Ajung însă in farfurie (uneori chiar și în cea de supă udon) cele mai neașteptate chestii, în general legume sau fructe de mare. Sepie, calamar, creveți, carcacatiță, aproape orice fel de peste, crab, vinete, morcovi, ardei gras, okra, cartofi sau delicioasele ciuperci shiitake. 

 De dragul occidentalului și a ultimilor euro salvați de criză, thailandezii cel puțin iți oferă, tot sub același nume, și pui, porc sau vită. In așa fel incât să poți infuleca liniștit un șnițel și să te lauzi nepoților că l-ai mâncat fără cartofi prăjiți.  Dar atenție, ăla nu este Tempura de la mama lui, e  doar una dintre multele metode locale de a-ți lua banii aiurea într-un fel politicos. Japonia este o insulă care a profitat dintotdeauna de abundența fructelor de mare și un loc in care consumul animalelor cu patru picioare este considerat tabu.

Tradițional, tempura se cuplează cu  tentsuyu, un sos relativ picant și delicios. În numele fenomenului fusion cuisine și a tot ce este mai iute ca mierea, îl declarăm pe Iute de Doamne Ferește mai potrivit cu tempura decât pe văr-su japonez!  Și nu spun asta pentru că este copilul nostru! Chiar stau minunat împreună, și se pare că prăjelile light il avantajează pe DFR pentru că le taie orice senzație de sațietate. Se mulează inițial pervers cu mierea lui pe gustul dulceag al fructelor de mare și apoi te duce mai departe in zona in care simți că trăiești, în funcție de cât ai scăpat peste sepia in pijama de ou. Declarăm gradul de compatibilitate la 9/10 și asta din respect pentru tradiția asiatică!

A stat bine DFR și între rulourile coreene cu spanac, un fel de rulouri de primăvară mult mai crunchy, rafinate și total lipsite de ceapă prăjită. Dar suntem sinceri – pentru că incă suntem în faza de eperimente unde onestitatea e crucială – și dăm un 7/10 la nivelul de compatibilitate. Sunt unele lucruri pe lumea asta care merg și cu și fără ardei iute, asta e. Dar așteptăm contestații pe adresa redacției.

Până atunci insă rămâne stabilit că sosul nostru s-a luat bine cu bucătaria japoneză. De Doamne Ferește!

Bangkok, 15 ianuarie 2013