luni, 22 decembrie 2014

Foarte Buna Vestire



În sfârșit, buna vestire: după mult mai mult deranj decât preconizasem, îmbrăcăm cum se cuvine ce de-a cincea ediție a sosului nostru și o dezlegăm prin lume.

Am hotărât acum aproape un an ca Schimbarea la Față este o necesitate. Râdem, glumim, dar primul sos gourmet cu adevărat iute din România trebuie să fie serios. Am regândit tot, de la identitate vizuală la ambalaj. Sistem nou de logo-uri, cu un simbol ce marcheaza fuziunea dintre Asia budhista și creștina Europă. Sistem nou de fonturi, cu eleganță și subtilitate. Sistem de elemente grafice decorative originale, desenate, în spiritul brandului, la mână...O agenție de specialitate este mare lucru la casa omului, cine nu are...să ne angajeze. Doamne Ferește are acum manualul lui de brand și până la sfarșitul anului am promis și un nou website.

Nu a fost simplu nici cu sticlele, nici cutiile nu au crescut peste noapte. Am întâmpinat un milion de obstacole și am avut tot atâtea ocazii să abandonăm...Dar așa se întâmplă cu produsele construite manual de la un capăt la altul, mai ales dacă-ți dorești rezultate cum trebuie. Și nu, nu am abandonat, urmărim visul asta de prea mult timp. Până și etichetele au hârtie specială cumpărată din Iași, printată in București și întoarsă înapoi în capitala moldavă pentru a fi aplicată. Cel mai simplu am putea spune că ne-a fost cu sosul propriu-zis, pe care-l facem de acum și cu ochii închiși. But we dont!

Ediția Decembrie 2014 numără cu mândrie 59 de sticle, un record personal. Primele 40 au fost declarate mucenici și au și cutie. Îmbrăcată in velur negru. Și mătase. Pentru că despre asta este vorba. Și pentru că merită.

Să fie primit!

luni, 10 iunie 2013

Thai și-nghite - partea a doua

Night market, intre mit și ce-ai pățit

Cum alegi?


Sunt piețe și piețe, amplasate dupa cele mai neasteptate colturi, dupa bloc sau in parc, pe trotuar sau  pe malul marii, deh, avantajele crasmei mobile. Sunt care ieftine care degeaba, mai mari sau mai mici, chinezești sau musulmane, mai murdare sau mai puțin curate, deh, ca peste tot, dupa felul și puterea orașului pe care-l hrănesc. Nici la Podul Iloaiei nu-i fix-fix ca-n Piața Sfatului.

Night market intr-o variantă epică


Și da, un numitor comun: in orice piață musca e omniprezentă. Dacă ai o problemă cu faptul că a făcut-o cu frigăruile tale de față cu tine, va trebui să optezi pentru un restaurant adevărat. Și, logic, nici prin creanga minții să nu-ți treacă că acolo materia primă tot din piață vine. Nici gând! Restaurantele se aprovizionează de undeva de pe Marte, e știut.

Lăsând așadar musca la o parte, de sub ea poți alege înainte de toate pe oricare dintre felurile tradiționale Thai, de la banalul khao paat (orez prăjit sau  flai lai în engleza locală) la mult apreciatul fish cake. Oamenii cu zâmbet lat au 5 feluri principale. În ordinea intrării pe masă: salate și snacks, la aperitiv, apoi supele și tăiețeii (voi reveni pe subiect, deja imi plouă in gură), celebrele curry, categorie distinctă intre supă și ce numim noi fel principal (și pe care un farang nu va ști nicicând dacă să le mănânce cu lingura sau cu furculița – răspuns corect : cu amăndouă, simultan) felurile solide, pe grătar sau deep-fried și, logic, desertul.  Dacă te întrebi salata de roșii, in ce categorie intră, te anunț că în ultima.

felurite curries și alte mâncărici conexe


 Toate cele de mai sus le vei afla in orice night market, in toate formele lor de existență : vegetariene, cu pui, porc, vită, pește sau fructe de mare, bucătaria și societatea Thai fiind extrem de lipsite de prejudecăți la capitolul ăsta. Să fim ințeleși, există și tabu-uri, dar eu personal nu l-am întâlnit in 9 luni pe Grivei decât lângă tarabă, intâmpinând entuziast muște(rii) . Cambodgia și Vietnam sunt din păcate, celebre pentru asemenea feluri,despre asta  tot intr-un episod următor.

Atenție, porc se-ntâmplă!


Pe lângă felurile tradiționale vei mai gasi in piața de noapte  o sumedenie de ciudățenii, unele gata perfecte, altele necesitând gusturi antrenate. Thailandezii sunt deschiși la incercări culinare, bucătăria fusion fiind la mare preț, indiferent de mediu și posibilități. Mu Kratha (o combinație dintre grătarul corean si supa chineească) green curry pizza, așa-zișii american noodles (paste de orez in care se pune orice găsești in frigider) sau sushi cu caracatiță prăjită in foarte dulcele stil thailandez sunt dovezi (aproape) vii in direcția asta.

secțiunea vegetariană de market-made sushi




Dacă ai de gând să vizitezi o asemenea piață vei vedea că nimic din ce aș putea eu scrie nu te poate pune cu adevărat in gardă, surprizele sunt peste tot. Așteaptă-te la antreuri dulci și la dulciuri iuți, la fripturi ce arată a supă, supă ce arată a ceai, ceai ce arată a cacao cu lapte și așa mai departe. Nu te supăra când il descoperi pe porc in desert sau pe mango în aperitiv și incearcă să te abții să faci poze tigăilor cu gândaci, larve sau lăcuste . Costă 10 baht extra și oricum am făcut-o deja noi pentru tine.

mda, exact ceea ce par a fi

 Pe scurt, crede și nu creceta. Mă rog, nimeni nu-ți interzice lucrul ăsta, ești liber să repeți de câte ori vrei tu “What is this?” atâta timp cât ești conștient că nimeni cu studii lingvistice universitare nu are tonetă in piață. (în sensul ăsta te poți antrena de acasă, vorbind în engleză, franceză sau thai cu toate tantile cu batic, păpushoi & barabullen). Bingo, nimeni nu te va înțelege! 

poate cel mai gustos pește cu care am avut plachia să mă intâlnesc in viața asta

Pad Thai, alegerea invariabilă a turistului prudent



Dacă insiști și-ti formulezi ceva mai explicit nedumerirea (cursurie de pantomimă ajută) vei obține subite si molipsitoare luminări la față din partea interlocutorului. Pod  efemer peste civilizații ce se prabușește brusc, odată cu răspunsul  amabil: kaeng kiao wan,  bami haeng pet sau  khao khiai chiau. Nu trebuie decât să alegi.  Asta e, ai venit s-o arzi local în căutarea unei experiențe unice. Așa că thai și-nghite. Ceea ce am făcut și noi.

Oare cine-i acolo?

Ko-thot kaap, wtf is this?!




Nimic nu e ceea ce pare a fi: ne-am bucurat degeaba la fursecurile de mai sus, au fost doar dulci. Foarte.
Cu ce s-a asortat Doamne Ferește al nostru? Tot cu prăjeli, săracu, de la pachețele de primăvară la celebrul no-name. No name ăsta e o variantă Thai de tempura rămasă nebotezată din pricina firii nestatornice: thailandezii transformă astfel in snitzel pufos și dulce orice le vine la indemână. Preferata mea a fost varianta cu fructe de mare, de la creveți la calamar le-am incercat si abuzat pe toate. Dar nu am regretat nimic. DFR e făcut pentru fructele de mare și speriat thailandezi. De Doamne Ferește.

Alături de vărul Thai cu care își are în comun lemon grass-ul, frunzele de kaffir lime și încă vreo două chestii...


Degeaba ai trăit dacă nu ai incercat pe DFR cu squid no-name...treaba ta!


luni, 22 aprilie 2013

Thai și-nghite!

Despre night market, intre mit și ce-ai pățit



Trebuie sa ajungi mult prea all-inclusive in Thailanda ca să nu aterizezi, măcar o dată, intr-un night market, pentru că se găsește măcar câte unul in fiecare oraș, sat sau comună. Care-i treaba? Piețele de noapte se deschid când se inchide soarele și se intind precum Cenușareasa până după răscurcea nopții. Există in lumea asta fel de fel de instituții similare, de la medină la bazar. Niciodată nu e prea târziu să cheltui și negustorul dovedit știe asta.

In Thailanda, instituția piețelor pentru vampiri, somnambului, programatori și alți indivizi care nu-și petrec noaptea in pat este extrem de populară. Există și piețe de noapte din care-ți poți achiziționa tricou Adibas, lanț de aproape aur sau un ceas Casio contrafăcut de bunicul pe prispă, dar când un thailandez spune night market, o spune din tot stomacul. Pentru că in 90% din cazuri în aceste piețe se intâmplă numai și numai mâncare.

DFR face cunoștință cu night market și vice-versa


Dacă ar fi să facem o scurtă ierarhie după prețuri a locurilor în care poți mânca in Thailanda, night-market-ul este la capătul ieftin al lanțului trofic. Nu țin minte să fi mâncat vreodată mai puțin de 4 feluri, nu știu să fi lăsat mai mult de 4 Euro. Urmează, în ordine, bucătarii ambulanți și cașcarabetele ce populează semi-haotic străzile principale, apoi micile retaurante pentru indigeni. Aici te apropii de 7 euro/persoană cu un prânz copios. Meniul in engleză sau, mai rău, în rusește marchează deja trecerea spre scump, sub denumirea neoficială de farang food (uneori mă intreb dacă pentru tâmpit nu cumva se folosește tot farang).  Locurile cu asemenea specific cresc prețurile și profanează cu ketchup și lipsa condimentelor felurile autohtone și vă sfătuiesc din suflet să le evitați: dați cinstea pe rușine și mâncați direct la Burger King, și acolo tot un thailandez gătește. Nu sărăcești nici in asemenea locuri dar vei mânca prostiile cu care te intâmpină majoritatea restaurantelor chinezești din România: două cepe și o cană de ulei prăjit la fiecare fel. Urmează în ierarhie restaurantele a la carte (acolo unde-și face și thailandezul nuntă) și apoi cele fusion. In funcție de specific și numărul de diplome, te poți aștepta la 15-20 euro de căciulă, bani extraordinar de bine investiți dealtfel. In vârful piramidei, Royal Thai Cusine te va intâmpina cu locații super-premium și feluri de mâncare greu de descris in cuvinte.Prețurile insă sunt pe măsură și, deși nu mai este rezervată exclusiv regalității, nu ar strica să fii primar dacă vrei să mananci aici mai mult de o salată.


Cum adică?


Scriam într-o postare precedentă (păi dacă nu ești atent...) că în Thailanda casele nu prea au bucătărie. Nebun thailandezul care și-a prevăzut locuința cu așa ceva și n-a transformat-o in restaurant. Cam cum era la noi să ai video dar nu și videotecă pe vremea lui Ceașcă (n.r. Ceaușescu, Nicolae - dictator comunist agramat român, pentru mai tinerii cititori. Nevermind, a trecut, nu ați ratat cine știe ce).

Motivele acestei bizarerii de interior design sunt multe, dar eu cred că pur și simplu așa se intâmplă in locurile in care Doamne-Doamne a lăsat belșug de crăpelință minunată precum in ape așa și pe uscat. Faptul că marea majoritate a felurilor Thai se gătesc in maxim 5 minute este iarăși grăitor in direcția asta. La ce bună o cameră in care-ti petreci 20 de minute pe zi? La ce bună o cămară in care să strângi furnicește orez pentru la iarnă, când vor fi 28 de grade afară și se strânge recolta 3 oricum? În plus, datorită aceleiași abundențe,  prețul alimentelor este  foarte mic. Când oprești scuterul pe marginea drumului dai ciorchinii de banane deoparte ca să faci și tu un pipi. Când ai găsit și tu un pic de umbră POC! - îți cade nuca de cocos alături și te sperie de te gândești instant la sensul vieții sau vrei pipi din nou. Când așa stau lucrurile, a da bani la piață pe de-ale gurii devine deja un obicei fie cosmopolit, fie împrumutat direct de la turiști.

Lăsând gluma la o parte, ochiul meu de fost proprietar de restaurant nu doarme: când curentul electric este o problemă tradițională și când oricum mâine dimieață primești o remorcă de marfă proaspătă, ce faci? Simplu: mai rupi de la tine și lichidezi seara stocul, repejor și  la super ofertă, măcar nu arunci bunătate de calamari. Cam așa văd eu treaba asta și cam așa imi explic prețurile de râs din night market-uri.

Pe scurt, ai doua opțiuni: te trezești dimineața pe răcoare (aiurea!) te duci la piață, negociezi racul, știuca și brotacul, le duci acasă, le speli, tai și gătești sau te duci direct la night market și le ai gata preparate in 200 de feluri, la același preț. Plus orez. Thailandezii iși fac viața ușoară. Opțiunea doi. Inclusiv când ai restaurantul tău, tot la night market e mai bine.


Cum se-ntâmplă?


Imi amintesc de un prieten excentric care visa să-și aducă un Prowler în România, să zburătăcească toate găinile de pe ulițele Iașiului in nori de colb și simfonie pentru groapă și amortizor. Legislația noastră insă a strivit instant visul omului sub călcâi de fier: nu poți profana drumurile românești cu asemenea ecartament. La polul opus, cred că legislația thailandeză statueazăorice se face in familie,  are minim o roată și se mișcă se numește vehicul și are dreptul să-și incerce norocul oriunde consideră inventatorul lucrul acesta fezabil. Am văzut dezlegate pe străzi navete (de bere, nu spațiale) cu roți și fotolii cu pedale, trotineta cu balcon, aragazul cu ghidon, bar cu probleme la ambreiaj și câte și mai câte alte minunății.


în drum spre night market: Motoprăjitor by Mr.Pong...
...visul oricărui român gratargiu în carne, oase și șuruburi. Opționale: taburetul, nevasta și porcul.







In Thailanda, când vine vorba de mâncare, vine muntele la Mohamed. Nu prea alergi tu după ea, se mișcă ea după tine, 80% din tonetele din night-market sunt mobile. La un semn, in jur de asfințit, terenul pe care l-ai crezut de fotbal se umple subit de asemenea motocașcarabete, pline cu o gamă de produse  mai variată și neașteptată chiar decât respectivele mijloace de locomoție.

Dar,vorba Sandei Țăranu, despre toate acestea plus porc, in episodul următor!..de Doamne Ferește





vineri, 22 martie 2013

Fight Fire with Fire

Despre cum a căzut Mexicul sub propriul ardei


Nu au trecut nici șase luni de când stăteam cu două laptopuri și două carnețele pline de socoteli în living și mă băteam în argumente cu Roxana ... ”Mexic!” „ Thailanda!” „ Mexic!” „ Thailanda!” „ Numai la plajă ți-e gândul!” „ Și ție numai la mâncare!”  Nu am să scriu că parcă mai ieri se intâmplau toate, pentru că s-au întâmplat într-o cu totul altă viață. S-au tocit creioane, taste, nervi  și principii și până la urmă le-am ales pe amândouă, așa cum ar trebui să facă toți nehotărâții din lumea asta. Dar am inceput cu Thailanda, de control și siguranță, deși  – sau poate pentru că – mai petrecusem deja 6 luni perfecte acolo.  Nu ne este frică de necunoscut.  Doar de necunoscutul total.

Chiuveta, patul și hamacul

Toate bune și frumoase, după cum vi le-am descris mai jos. Fără brânzeturi (mă intreb uneori  dacă oamenii aștia s-au gândit vreodată că vaca sau capra pot fi și mulse) dar cu fructe de mare ( sunt sigur că au încercat să mulgă sepia în schimb) cu volan pe invers si caniculă in februarie, fără Dumnezei dar cu Doamne Ferește.  But there`s a hunger still unsatisfied, vorba cântecului. Începea să mi se facă dor de guacamole…și, dacă poți să crezi, avocado e singurul fruct lipsă din piață. Mica așezare in care ni se prelinge veacul are (nu întâmplător!) o sumedenie de restaurante, unde prin restaurant se ințelege orice fel de amenajare a unui spatiu cu mai mult de două scaune,  o masă și o mașină de gătit. Chiuveta, patul și hamacul sunt total opționale și eventuala lor prezență nu denotă nimic vizavi de natura afacerii. Thailandezii, mai ales pe insule, dorm in neștire, oricând și oriunde le trece prin cap că ar fi loc de așa ceva.

Am avut timp berechet să trecem toate sus-numitele instituții in revistă și cu unele dintre ele vă vom face cunoștință in viitoare episoade. De la bucătăria strict vegetariană a lui Pooh până la trebnicii indieni de la Om Ganesh există peste 100 de opțiuni în apropierea casei noastre. Dar nici un mexican serios. Singura tentativă e scumpă și-ți servește muzică bună cu mâncare proastă, niște improvizații care mă fac mândru de ce bucătărim noi acasă in domeniu. Am dat vina pe lipsa resurselor și am blestemat turiștii KFC-isti și rangă de beți care țin asemenea stabilimente in picioare. Dacă nu i-aș fi auzit de 1000 de ori cerând maioneză la salata din episodul anterior m-aș fi mirat mai tare când am descoperit ketchup pur in Pad Thai. Căci nu-i tâmpit cel care cere, e prost cine nu-i dă.

Revenind la drama mea, intr-o mare zi cu soare am luat scuterul călare și-am luat insula la roată, ca să văd cât e de lată. Asta ca să mă exprim mai coșbucian, așa…Nu am reușit de fapt să văd decât de lungă căt e, și asta pentru că pe jumătatea ei estică nu se poate ajunge nici cu scuterul. Despre ce am văzut, poți arunca un ochi pe Imediat Durează, că e gratis. Despre ce am aflat insă…e poveste mai lungă. Dar, in ceea ce privește blogul de față, după luni de zbatere mută, după speranțe pierdute și suferințe ascunse, după câte și mai câte plus 12 kilometri…mi s-a arătat!

fata morgana on a Thai highway?

Ce faci când ești in Thailanda dar ai vrea sa fii in Mexic? Cauți până găsești!

Să știi ca 12km pe scuter nu e chiar lucru mic. In primul rând, poți muri de plictiseală. Mai ales dacă stai in spate. In față e tare interactiv, dar aproape imposibil să ajungi  flămând la destinație, după câte muște inghiți in timp ce vorbești cu cel din spate, ca să nu moară de plictiseală. 
Vă dați seama că la prima vedere am catalogat firma de mai sus “fata morgana” și am frânat brusc abia 50 de metri mai incolo... Zbang! casca Roxanei se izbi intr-a mea ascultând legile fizicii și vestind că de-acum s-o fi trezit și ea...

Am trecut pragul lui Ando Loco cu strângere de inimă, recunosc, pregătit să arunc din nou o mică avere thailandeză pe te miri ce. Mda, ți-ai găsit mexican in mijlocul sudului estului Asiei...am mai văzut, cunoaștem.

Și, pentru a mia oară, pesimistul din mine și-a primit răsplata: când te aștepți mereu la ce e mai rău, singurele surprize rămân cele plăcute. Ne-am trezit deodată într-un univers de nachos,  tacos și burritos, tortillas și quesadillas, tequilas si margaritas, toate innecate in felurite salse, care mai de care. Și toate ca la mama lor!

nachos 100% adevărați, cinste cui v-a făcut!

 M-am aruncat, logic, in mijlocul concurenței mai hotărât decât în mijlocul oceanului... Cunoșteam marea majoritate a sosurilor, și acel “Fabricado en Mexico” trecut obsesiv pe toate etichetele a mai dat paranoii mele motiv de ultim zvâcnet – Yeah, right! Sigur sunt fake, thailandezii falsifică tot de la Breitling la Oreo...e țeapă!


Ando, personajul

Țeapa a fost de partea mea. Ando (da, ai ghicit, proprietarul locului) le importă pe toate, originale și de la mama lor mexicanul, la niște prețuri mai piperate decât conținutul. Degeaba dai un dolar sticla la producătorul mustăcios dacă aveți jumătate de mapamond și un oficiu vamal între voi...
Fericit de existența unui asemenea om pe fața Thailandei (și a castronului de guacamole impecabil pe masă) m-am întins elegant la vorbe. Despre cum e să evadezi dintr-un sistem ca să te bagi in altul, despre pasiunea pentru anumite gusturi,  despre ardeii din lumea asta.  Despre cum e sa ai un restaurant in Thailanda și despre sosuri  iuti celebre. A, și despre cum mexicanii uneori impusca peste granita americani calare pe skyjet-uri, ca sa faca un statement.  Desi 100% american, Ando ii iubește și le respectă tradițiile și gusturile pe o insulă mică din Asia. De la condimente importate la cea mai bună margarita pe care am incercat-o vreodata. Alminteri, omul meu trăiește și se comportă ca un american get-beget: e jovial, relaxat, joacă beach volley la apus și vorbește cu pasiune și umor despre mâncare.

...și am mai elucidat un mister!


A fost, logic, momentul să-l scot pe DFR pe masă, recunosc, cu emoție. Denigrasem in public, ca intre conaisseur-i, mai toate marile branduri din lume... Initial am considerat ca feedback-ul omului e unul de politețe Man, you got a pretty good sauce here!”. Dar DFR e proiectat cu reacție intârziată! 5 secunde mai târziu au urmat ochi mari și un autentic  Man, I hope you don`t want this bottle back! I have to keep it, I`ve got friends!”.

 Și aceștia nu au intârziat să apară. Am primit complimente până și pentru disclaimerele de pe etichete, “Avoid eye and genital contact” devenind hitul zilei. Și determinându-mă să –l păstrăm pe eticheta finală.  Satisfacția supremă avea să vină două zile mai târziu, când mi-am  regăsit sticla pe trei sferturi goală!

Ando, fericitul posesor al unui restaurant mexican in Thailanda și al sticlutei DFR cu numărul 8 

Am primit la schimb pe ea un pumn de Jalapenos proaspeți, despre care am aflat că-și perpetuează specia cu succes și in Thailanda, in Nord. Și, cel mai important, o a treia comandă fermă If you ever think of producing it here I can sell it like crazy” .

De incercat, l-am incercat pe tot ce ne-a ieșit inainte. Și da, pot declara cu martori că Iute de Doamne Ferște este făcut pentru bucătaria mexicană! Le-a făcut față cu success si celebrului El Yucateco și popularului Frank`s ( concurenta sosului Tabasco in State). Deși  mexicanul e mai iute și americanul mai mare, nici unul nu a fost mai gustos in combinația de fasole, orez și brânză din cei mai zdraveni tacos cu care am avut plăcerea să mă intâlnesc. Izul firav de habanero il asortează inițial in peisaj și apoi nota predominant românească răsare deasupra celorlalte, in neașteptat contrast. Are personalitatea lui, ce să mai...

Alături de o pereche de tacos perfecți. Compatibilitate 10/10
Dacă iti fac cu ochiul, găsesti rețeta aici. Acasă, le mai punem in plus ciuperci. 
Tortillas se găsesc in Kaufland și Lidl

Concluziile ediției ar fi multe...dar cele  mai importante sunt că oamenii pasionați sunt marfă indiferent de naționalitate, puținele restaurante cu specific tex-mex din tara noastră își vor primi mostrele lor de DFR la momentul potrivit și că trebuiesc luate in calcul 3 luni de cură de slăbire pentru fiecare petrecută in Mexic.  
De skyjet m-am ferit oricum in viața asta. 
De Doamne Ferește.

Koh Phangan, februarie 2013

luni, 25 februarie 2013

Yam Bam și Tam Nesam

Despre Plajă și Salată, Una Iute Alta Lată


Următoarea haltă din traseul nostru a fost direct in mijlocul Pacificului, pe una dintre cele 1430 de insule disponibile in Thailanda. Cifra exactă este discutabilă, și asta pentru că până și noi, în cele doar 7 luni petrecute cumulat aici, am zărit sute și am aselenizat pe mai bine de 20. Și da, nu poți să nu iei in calcul și pe cele mici de tot.De numărat cred că e mai greu. Țin minte una minionă, superbă,  din Phang Nga Bay, a cărei modestă suprafață era ocupată in proporție de 85% de o stâncă inaltă rău. Și in vârful ei, sus, singurul locuitor, un vultur sau ceva de genul ăsta. Am inceput să fantazăm instantaneu : “Nu ți-ar plăcea să fii în locul lui? ” m-a intrebat Roxana. “O, ba da…dar aș inchiria imediat cuibul altui vultur și m-aș muta mai pe plajă, așa...” nu m-am putut abține. Ceea ce am și făcut până la urmă, cu Doamne Ferește cu tot.  Mutat, dormit, citit, băut și, logic, mâncat pe o plajă perfectă. De fapt pe mai multe. Am fost intâmpinați cu soare și zâmbet - noi și pofticioasă curiozitate - sosul. Și se pare că a plăcut!

...and they loved us!!!




Ce poți mânca pe insule dar și ce nu

Dacă toate minunățiile naturii își fac simțită în fel și chip prezența pe sus-numitele insule, nu același lucru se intâmplă și cu cele culinare. E logic, în afară de ce le oferă marea, localnicii nu au foarte multe alte opțiuni. Nu mă alint, oceanul este mai mult decât generos cu ei. Incă. Pentru că Thailanda este unul dintre ce mai mari exportatori de creveti si fructe de mare, la nivel mondial. Asadar le gasesti pe toate, din belsug : creveți, languste și  homari, sepie, crăcănata caracatiță, crabi de varii marimi și o mie de nații de pește. Felurile in care sunt ele gătite lasă insă mult de dorit față de ce afli pe continent. E logic, ingedientele și mai ales obiceiurile vin toate cu barca. Pe insulele mai populate mai gasești și feluri specifice provinciilor din nord dar, in general predomină bucătaria locală, simplă și la obiect.
Am ales așadar un restaurant pescăresc, clasic și făra fițe, pentru a-l slobozi pe DFR in această zonă culinară. Oricât de modest ar fi fost locul, concurența s-a făcut simțită de cum am ajuns. Uite, de asta iubesc eu Thailanda! De la cele tradiționale (nam prik -ardei iute scăldat in saramură, oțet sau fish sauce sau prik bon – haide să-l traducem boia ) până la clasicul Tabasco ne-au întâmpinat o grămadă de opțiuni pentru a ne condimenta prânzul.

Cu spatele la concurență


Nu le-am ignorant, bineînțeles....dar vedeta incontestabilă a fost DFR, evident cel mai exotic și mai aroy dintre toate. Fără pic de mișto. Sincer, nu am înțeles niciodată de ce trebuie să alegi intre iute și gustos...Doamne Ferește e dovada îmbuteliată că le poți avea pe amândouă. Consider că un sos nu trebuie să-ți iasă pe nas de prea mult oțet, nici să ți se lipească de esofag de prea mult zahăr...Unde mai pui că e și cel mai frumos ambalat,deși asta e o opinie personală. Deh, e puiul nostru!

 L-am aruncat pentru inceput, într-o clasică Spicy Thai Salad. Spicy already, intr-adevăr, dar nu îndeajuns. Thailandezii sunt foarte atenți cu turiștii la capitolul asta. În general vor să-i păstreze în viață. Dacă te văd farang, 90% dintre bucătari vor înjumătăți doza de ardei iute din mâncare, oricât de vehement ți-ai susține tu alt punct de vedere in două-trei limbi, Thai inclusiv.


Yam Talay - Spicy Salad

Aici oamenii privesc salata cu mult respect și o tratează ca pe un fel principal și nu ca pe un accesoriu fripturist . Oficial, există multe feluri de salată în țara zâmbetelor, dar cele mai populare categorii sunt Yam ( cele in care se amestecă chestii) Tam (cele in care ingredientele au textura fibroasă și sunt bătute impreună intr-o mare piuă din lemn) Laap (de felul lor din Laos și marcate de prezența orezului uscat și măcinat) și Plah ( care se deosebește de Yam prin gustul fresh și foarte pronunțat  de mentă și lemongrass, prezente sub formă de fâșii tăiate la microscop).
Cu fructe de mare sau porc, cu glass noodles sau fără, cu prezența roșiilor facultativă, o salată Yam e mereu o aventură, e mega-permisivă și ușor de făcut.

Yam Talay - salata Thai cu fructe de mare




Ai nevoie obligatoriu de o ceapă mică roșie și două lungi și verzi tăiate mărunt, varză, salată,castravete, ardei iuți proaspeți după putere, două-trei limes, o lingură de fish sauce și două de zahăr, de preferat  de palmier (se găsesc toate și în comerțul românesc, la KiLife). Opțional, experimentează cu morcov,măr, roșii, frunze proaspete de coriandru sau leuștean, mentă și lemongrass proaspăt (acesta din urmă tare greu de aflat în Europa din păcate...gata mixat se găsește in sosul nostru, l-am ales din Bangkok fir de fir, anul trecut). 

 O sută de grame de fructe de mare încinse in wok 2-3 minute marchează un upgrade considerabil, dar nu obligatoriu. Se mai obișnuiește cu  tofu, pui, vită sau porc. La fel, o mână de glass noodles fierți cu lime sunt o prezență des înâlnită. Zahărul, sucul de lime și sosul de pește se freacă dimpreună până se topește primul și astfel dressingu-i gata. Se amestecă toată lumea cu toată lumea și se garnisește cu arahide pisate și chilli powder. Dacă ai să-i pui și Iute de Doamne Ferește e și mai bine. Dacă nu, să-ți cumperi!

 Nu știu dacă are rost să precizez că povestea asta e pentru o persoană. Așa se gătesc marea majoritate a felurilor Thai: in maxim 10 minute și niciodată pentru 6 porții. Contravine felului lor de a trăi și de a lua masa, capitol la care vom reveni intr-un episod viitor.

Momentul Publicitar

Cum sosul nostru își are câteva ingrediente in comun cu sus-numita, s-au așezat bine împreună, într-o poveste fusion cu happy ending. Nu te gândi la prostii. El a adus gustul ardeilor românești și aroma mixului de oțet italian, ea primește pe orișicine...match made in heaven,  compatibilitate 8/10, sărut-mâna pentru masă!..de Doamne Ferește

Koh Phangan, februarie 2013

vineri, 8 februarie 2013

Cele 80.000 de obiceiuri din Bangkok

 Despre Capitala Lor, Bucătăria Japoneză și Tempura Mea



Revederea cu capitala thailandeză a fost o experiență specială, ca de fiecare dată.  Mare, agitat și cosmopolit, Bangkok este casa a 8 din cele 64 de milioane de locuitori. Taxiuri roz bonbon, tuk-tuk-uri kamikaze, skytrains, skyscrapers  și sky bars, vânzători ambulanți și mall-uri din viitor, viață de noapte și moarte de zi, tradiții de secole și haine de pe cealaltă planetă...cere și ți se va da mai mult decât îți poți închipui.

 Și restaurante. Thailandezii nu prea gatesc acasă.  Da, din locuința clasică Thai bucătăria lipsește, ca și spațiu, de foarte multe ori. Lumea preferă să mănânce in oraș, fără să facă deranj și miros in casă. Are a face, cred eu, obiceiul ăsta și cu felul lor de a avea mereu grijă unul de celălalt. De ce să te hrănești singur când există vecini?  Sunt motive pentru care Bangkok te întâmpină cu doar 80.000 de restaurante! Nu le-am numărat personal, a făcut-o LonelyPlanet în care, la capitolul statistici, am încredere. 

 Acum înțelegi de ce, dincolo de compatibilități personale, am ales Thailanda ca prima țară in care să-l testăm pe Iute DFR. O mâncătorie la fiecare 100 de locuitori a unui oraș nu e lucru puțin....Ai de ales între cele trei bucătării locale și restaurantele indiene cu overdose de mirodenii, intre delicatesele coreene și mâncăricile nepaleze, între operele de artă japoneze și deodată banalul humus, între tradiționala rață chinezească  și prostul de hamburger, refugiul occidentalilor sperioși. Satay, sushi, miso, masala, korma, byriani, som tam, tom yam, nasi goreng, tom ka, toate sunt la îndemană. Cel mai complicat lucru in Bangkok este întotdeauna să alegi.

 Am votat în prima zi pentru unul dintre locurile verificate, un restaurant modern și cochet de care suntem de mult îndrăgositiți, in centrul metropolei. Știam că vom avea timp suficient de joacă cu bucătăria Thai și am vrut să profităm de lucruri pe care numai in Bangkok le putem găsi la superlativ absolut. A fost  așadar memorabilul moment in care prima sticluță cu otravă – pe nume No.6 -  și-a dat jos dopul în fața unor bunăciuni coreene și  japoneze. Și s-a trezit brusc cu atâtea în jur că nu mai stia pe unde s-o apuce întâi.

japanese wonderland...de unde începem?

Mâncarea japoneză trebuie sa fie, înainte de toate, frumoasă. Cea coreană, veselă și variată, această bucătărie fiind celebră pentru nenumăratele garnituri ce acompaniază felul principal. Pune-le impreună și ține-te bine în fața rezultatului...

Sincer să fiu, nu am vrut să-mi risc mult asteptatul moment sashimi așa ca in zona de crudități nu l-am lăsat pe micuț la joacă.  Salata picantă de ton, sushi, sashimi, maki, futomaki sau nigiri sunt tot atâtea modalități de a crea miniaturi cu pește crud pe care le-am savurat cu ghimbri si wasaby, dupa datină.  Iute DFR s-a cuplat insă instant cu un prawn tempura și au dat naștere unor clipe fierbinți și de neuitat. Cu un gust discret și rafinat,  tempura  a contrastat elegant cu aroma puternica a ardeilor romanesti intr-un mix pe cât de autentic pe atât de gustos.  

Tempura - de unde până unde?


De sorginte japoneză,  dar împrumutată de la portughezii care au incercat cândva să creștineze samuraii, Tempura este de fapt un pane infinit mai light decat șnițelul european. Marea diferență, la nivel teoretic, este că se folosește o făină specială, fără gluten,  bucățelele aruncate în tigaie sunt mici, timpul petrecut in uleiul încins este foarte scurt și pesmetul nu are ce căuta in combinație. Practic, eu cred că schimbă mai des uleiul. Există și o variantă de Tempura cu pesmet, dar se numește Furai, cine știe din ce cauză.  Ajung însă in farfurie (uneori chiar și în cea de supă udon) cele mai neașteptate chestii, în general legume sau fructe de mare. Sepie, calamar, creveți, carcacatiță, aproape orice fel de peste, crab, vinete, morcovi, ardei gras, okra, cartofi sau delicioasele ciuperci shiitake

 De dragul occidentalului și a ultimilor euro salvați de criză, thailandezii cel puțin iți oferă, tot sub același nume, și pui, porc sau vită. In așa fel incât să poți infuleca liniștit un șnițel și să te lauzi nepoților că l-ai mâncat fără cartofi prăjiți.  Dar atenție, ăla nu este Tempura de la mama lui, e  doar una dintre multele metode locale de a-ți lua banii aiurea într-un fel politicos. Japonia este o insulă care a profitat dintotdeauna de abundența fructelor de mare și un loc in care consumul animalelor cu patru picioare este considerat tabu.


Tradițional, tempura se cuplează cu  tentsuyu, un sos relativ picant și delicios. În numele fenomenului fusion cuisine și a tot ce este mai iute ca mierea, îl declarăm pe Iute de Doamne Ferește mai potrivit cu tempura decât pe văr-su japonez!  Și nu spun asta pentru că este copilul nostru! Chiar stau minunat împreună, și se pare că prăjelile light il avantajează pe DFR pentru că le taie orice senzație de sațietate. Se mulează inițial pervers cu mierea lui pe gustul dulceag al fructelor de mare și apoi te duce mai departe in zona in care simți că trăiești, în funcție de cât ai scăpat peste sepia in pijama de ou. Declarăm gradul de compatibilitate la 9/10 și asta din respect pentru tradiția asiatică!

A stat bine DFR și între rulourile coreene cu spanac, un fel de rulouri de primăvară mult mai crunchy, rafinate și total lipsite de ceapă prăjită. Dar suntem sinceri – pentru că incă suntem în faza de eperimente unde onestitatea e crucială – și dăm un 7/10 la nivelul de compatibilitate. Sunt unele lucruri pe lumea asta care merg și cu și fără ardei iute, asta e. Dar așteptăm contestații pe adresa redacției.

Până atunci insă rămâne stabilit că sosul nostru s-a luat bine cu bucătaria japoneză. De Doamne Ferește!

Bangkok, 15 ianuarie 2013 

marți, 29 ianuarie 2013

Casa de ardei nu e acasă. Dar acolo începe totul.

Despre Gust, Origini și Orgii în Unele Bucătării




In ciuda iuțeniei sau a ceea ce ai putea crede deja, Ardeii Bine nu s-au nascut din răzbunare, ură sau plictis. No way! Cel mai iute sos produs vreodată în România s-a născut din pasiune. Din bucuria pe care o simți în ciuda limbii. Și din puțină curiozitate.

Recunosc, hotărârea supremă a venit odată cu nota de plată a unui colet plin ochi cu sosuri comandate de pe net. La care Oficiul Vamal a mai adăugat un elegant 24% TVA, aducându-mă cu totalul la un piperat 87 RON / sticlă de moarte lichidă. Nu-i vorbă, aproape toate s-au dovedit a fi piese de rezistență in colecția personală. Dar în acel moment, in fața lui Doamne-Doamne și a altor Doamne, de la ghișeul vamal, mi-am jurat că într-o zi voi face sosuri cel puțin la fel de bune sub jumătate de preț.

De atunci a trecut mai bine de un an. Un an in care cutez să pretind că am învățat despre ardei cât alții in șapte.  Un an in care am studiat piața românească și pe cea internațională, obiceiurile de consum, metodele de preparare – și pe cele tradiționale dar și pe cele revoluționare – designul de ambalaj și metodele de promovare ale sosurilor picante din toată lumea. Am terorizat toți cunoscuții și au inceput să apară ardei proaspeți, uscați, murați sau doar semințele lor de prin toate colțurile lumii. Au venit din India, Nepal, Africa de Sud, Italia, Spania și Mexic.

Au urmat nenumărate experimente intr-o grădină și bucătărie in care mă considerasem acasă până atunci. Am aflat, the hard way, că a face un sos picant nu are aroape nimic in comun cu a găti un fel de mâncare obișnuit, fie el si indian.Să fim ințeleși, toată epopeea a fost o plăcere totală  pentru mine, nu știu ce să spun despre prietenii care au gustat cu răbdare cele peste 20 de incercări care m-au adus, pas cu pas, la rezultatul actual. Despre exasperarea Roxanei, căreia i-am umplut inclusiv dressing-ul cu borcane și care a băut săptămâni la rând cafea iute din ibricele spurcate de experimentele mele, nu mai spun nimic...În afară de un mare Mulțumesc pentru suport!


Cooking in Thai


Îmi place mult să gătesc, să improvizez și să experimentez. Dar asta nu mă face un bucătar adevărat sau desăvârșit...Oricum ar fi, primele cursuri profesioniste de gătit le-am făcut in Thailanda. S-a dovedit prea wow bucătăria Asiei de Sud-Est pentru a nu-i pătrunde tainele. Și, logic, pentru a nu fura și aduce inapoi in România câteva dintre felurile lor de neconceput pentru europeni!  În obrazul cui i-a învățat să pună zahăr in ciorbă, că tare-i de-acolo.


Am făcut așadar două cursuri , same-same but different (expresie foarte răspândită in engleza Thai pe bună dreptate, ilustrează la fix specificul național). Unul in Sud, acolo unde peștele și  fructele de mare sunt la ele acasă și in 80% din farfurii și pe cel de-al doilea in Nordul Thailandei, în Chiang Mai.

la joacă in Sud

Dacă in Sud se simt influențe indiene si Malay, în Nord le-am aflat pe cele din Laos și Myanmar, ce dau naștere unor mixuri și mai rafinate, bazate pe mai multe mirodenii, legume și fructe proaspete. Este de minim bun-simț acolo să gătești un fel de mâcare folosind simultan cele două tipuri diferite de usturoi (clasic și thailandez), 3 de ghimbir (dacă includem si galangalul) sau pe cei 3 frați din familia Busuioc și anume Holy, Sweet și Lemon Basil. Florin se pare că a fost exilat in România , ages ago.


Cele cinci gusturi - scopul și secretul


Primul principiu de bază al bucătăriei Thai constă in balansul dintre cele 5 gusturi ( dulce, acru, sărat, amar și bineînțeles iute) ce trebuie să fie prezente in mai toate felurile de mâncare, de la aperitiv la desert. Este marele secret ce conferă unicitate bucatelor din partea asta de lume. Felul in care cele cinci gusturi convietuiesc in aceeasi farfurie denotă iscusința autorului și gradul de rafinament al produsului final. Este principiul pe baza căruia l-am și construit pe Iute de Doamne Ferește, pas cu pas, până ce toate aromele s-au așezat frumos la locul lor, în ordinea numerelor de pe tricou.

Tot din arta bucătarilor Thai ( dar și de pe tarabele piețelor din Bangkok) am mai sustras câteva dintre ingredientele care-l fac pe Iute original, perfect și ireproductibil: kaffir lime, lemongrass, galangal și încă vreo două.


Toate astea, alături de bucuria revederii unor locuri si oameni dragi, sunt motivele pentru care am hotărât să-l testăm prima dată aici, in Țara Celor 1000 de Zâmbete și 65.000.000 de oameni care nu se sperie când văd un ardei iute. Nici măcar in desert.

brave little soldiers - debarcarea in Bangkok
Am ambalat așadar 4 sticluțe din primul lot sub formă de bombă, le-am asigurat cât de bine s-a putut în caz de impact, le-am strecurat in bagajele de cală și le-am introdus cu succes și zâmbetul pe buze in Asia.

 Dacă produsul nostru românesc va face față exigențelor, combinațiilor și mai ales temperaturilor locale am socotit noi că putem merge mai departe...Urmează așadar 3 luni și jumătate de joacă, teste și muncă ( cineva va trebui să updateze și prezentul blog, nu?!)

Te vom ține astfel la curent cu peripețiile sticluțelor noastre la 10.000 km de locurile natale, intr-o poveste (sperăm noi) bine condimentată cu rețete, ponturi, întâlniri, pățanii și orice altceva ne va mai scoate karma dinainte.

So, without any further introduction, Ladies and Gentlemen, Hopes and Sauce Bottles...


Welcome to Thailand!
...de Doamne Ferește

Bangkok, 13 ianuarie 2013