Fight Fire with Fire

Despre cum a căzut Mexicul sub propriul ardei

Nu au trecut nici șase luni de când stăteam cu două laptopuri și două carnețele pline de socoteli în living și mă băteam în argumente cu Roxana ... ”Mexic!” „ Thailanda!” „ Mexic!” „ Thailanda!” „ Numai la plajă ți-e gândul!” „ Și ție numai la mâncare!”  Nu am să scriu că parcă mai ieri se intâmplau toate, pentru că s-au întâmplat într-o cu totul altă viață. S-au tocit creioane, taste, nervi  și principii și până la urmă le-am ales pe amândouă, așa cum ar trebui să facă toți nehotărâții din lumea asta. Dar am inceput cu Thailanda, de control și siguranță, deși  – sau poate pentru că – mai petrecusem deja 6 luni perfecte acolo.  Nu ne este frică de necunoscut.  Doar de necunoscutul total.

Chiuveta, patul și hamacul

Toate bune și frumoase, după cum vi le-am descris mai jos. Fără brânzeturi (mă intreb uneori  dacă oamenii aștia s-au gândit vreodată că vaca sau capra pot fi și mulse) dar cu fructe de mare ( sunt sigur că au încercat să mulgă sepia în schimb) cu volan pe invers si caniculă in februarie, fără Dumnezei dar cu Doamne Ferește.  But there`s a hunger still unsatisfied, vorba cântecului. Începea să mi se facă dor de guacamole…și, dacă poți să crezi, avocado e singurul fruct lipsă din piață. Mica așezare in care ni se prelinge veacul are (nu întâmplător!) o sumedenie de restaurante, unde prin restaurant se ințelege orice fel de amenajare a unui spatiu cu mai mult de două scaune,  o masă și o mașină de gătit. Chiuveta, patul și hamacul sunt total opționale și eventuala lor prezență nu denotă nimic vizavi de natura afacerii. Thailandezii, mai ales pe insule, dorm in neștire, oricând și oriunde le trece prin cap că ar fi loc de așa ceva.

Am avut timp berechet să trecem toate sus-numitele instituții in revistă și cu unele dintre ele vă vom face cunoștință in viitoare episoade. De la bucătăria strict vegetariană a lui Pooh până la trebnicii indieni de la Om Ganesh există peste 100 de opțiuni în apropierea casei noastre. Dar nici un mexican serios. Singura tentativă e scumpă și-ți servește muzică bună cu mâncare proastă, niște improvizații care mă fac mândru de ce bucătărim noi acasă in domeniu. Am dat vina pe lipsa resurselor și am blestemat turiștii KFC-isti și rangă de beți care țin asemenea stabilimente in picioare. Dacă nu i-aș fi auzit de 1000 de ori cerând maioneză la salata din episodul anterior m-aș fi mirat mai tare când am descoperit ketchup pur in Pad Thai. Căci nu-i tâmpit cel care cere, e prost cine nu-i dă.

Revenind la drama mea, intr-o mare zi cu soare am luat scuterul călare și-am luat insula la roată, ca să văd cât e de lată. Asta ca să mă exprim mai coșbucian, așa…Nu am reușit de fapt să văd decât de lungă căt e, și asta pentru că pe jumătatea ei estică nu se poate ajunge nici cu scuterul. Despre ce am văzut, poți arunca un ochi pe Imediat Durează, că e gratis. Despre ce am aflat insă…e poveste mai lungă. Dar, in ceea ce privește blogul de față, după luni de zbatere mută, după speranțe pierdute și suferințe ascunse, după câte și mai câte plus 12 kilometri…mi s-a arătat!

fata morgana on a Thai highway?

Ce faci când ești in Thailanda dar ai vrea sa fii in Mexic? Cauți până găsești!

Să știi ca 12km pe scuter nu e chiar lucru mic. In primul rând, poți muri de plictiseală. Mai ales dacă stai in spate. In față e tare interactiv, dar aproape imposibil să ajungi  flămând la destinație, după câte muște inghiți in timp ce vorbești cu cel din spate, ca să nu moară de plictiseală. 
Vă dați seama că la prima vedere am catalogat firma de mai sus “fata morgana” și am frânat brusc abia 50 de metri mai incolo... Zbang! casca Roxanei se izbi intr-a mea ascultând legile fizicii și vestind că de-acum s-o fi trezit și ea...

Am trecut pragul lui Ando Loco cu strângere de inimă, recunosc, pregătit să arunc din nou o mică avere thailandeză pe te miri ce. Mda, ți-ai găsit mexican in mijlocul sudului estului Asiei...am mai văzut, cunoaștem.

Și, pentru a mia oară, pesimistul din mine și-a primit răsplata: când te aștepți mereu la ce e mai rău, singurele surprize rămân cele plăcute. Ne-am trezit deodată într-un univers de nachos,  tacos și burritos, tortillas și quesadillas, tequilas si margaritas, toate innecate in felurite salse, care mai de care. Și toate ca la mama lor!

nachos 100% adevărați, cinste cui v-a făcut!

 M-am aruncat, logic, in mijlocul concurenței mai hotărât decât în mijlocul oceanului... Cunoșteam marea majoritate a sosurilor, și acel “Fabricado en Mexico” trecut obsesiv pe toate etichetele a mai dat paranoii mele motiv de ultim zvâcnet – Yeah, right! Sigur sunt fake, thailandezii falsifică tot de la Breitling la Oreo...e țeapă!

Ando, personajul

Țeapa a fost de partea mea. Ando (da, ai ghicit, proprietarul locului) le importă pe toate, originale și de la mama lor mexicanul, la niște prețuri mai piperate decât conținutul. Degeaba dai un dolar sticla la producătorul mustăcios dacă aveți jumătate de mapamond și un oficiu vamal între voi...

Fericit de existența unui asemenea om pe fața Thailandei (și a castronului de guacamole impecabil pe masă) m-am întins elegant la vorbe. Despre cum e să evadezi dintr-un sistem ca să te bagi in altul, despre pasiunea pentru anumite gusturi,  despre ardeii din lumea asta.  Despre cum e sa ai un restaurant in Thailanda și despre sosuri  iuti celebre. A, și despre cum mexicanii uneori impusca peste granita americani calare pe skyjet-uri, ca sa faca un statement.  Desi 100% american, Ando ii iubește și le respectă tradițiile și gusturile pe o insulă mică din Asia. De la condimente importate la cea mai bună margarita pe care am incercat-o vreodata. Alminteri, omul meu trăiește și se comportă ca un american get-beget: e jovial, relaxat, joacă beach volley la apus și vorbește cu pasiune și umor despre mâncare.

...și am mai elucidat un mister!

A fost, logic, momentul să-l scot pe DFR pe masă, recunosc, cu emoție. Denigrasem in public, ca intre conaisseur-i, mai toate marile branduri din lume... Initial am considerat ca feedback-ul omului e unul de politețe “Man, you got a pretty good sauce here!”. Dar DFR e proiectat cu reacție intârziată! 5 secunde mai târziu au urmat ochi mari și un autentic  “Man, I hope you don`t want this bottle back! I have to keep it, I`ve got friends!”.

 Și aceștia nu au intârziat să apară. Am primit complimente până și pentru disclaimerele de pe etichete, “Avoid eye and genital contact” devenind hitul zilei. Și determinându-mă să –l păstrăm pe eticheta finală.  Satisfacția supremă avea să vină două zile mai târziu, când mi-am  regăsit sticla pe trei sferturi goală!

Ando, fericitul posesor al unui restaurant mexican in Thailanda și al sticlutei DFR cu numărul 8 

Am primit la schimb pe ea un pumn de Jalapenos proaspeți, despre care am aflat că-și perpetuează specia cu succes și in Thailanda, in Nord. Și, cel mai important, o a treia comandă fermă “ If you ever think of producing it here I can sell it like crazy” .

De incercat, l-am incercat pe tot ce ne-a ieșit inainte. Și da, pot declara cu martori că Iute de Doamne Ferște este făcut pentru bucătaria mexicană! Le-a făcut față cu success si celebrului El Yucateco și popularului Frank`s ( concurenta sosului Tabasco in State). Deși  mexicanul e mai iute și americanul mai mare, nici unul nu a fost mai gustos in combinația de fasole, orez și brânză din cei mai zdraveni tacos cu care am avut plăcerea să mă intâlnesc. Izul firav de habanero il asortează inițial in peisaj și apoi nota predominant românească răsare deasupra celorlalte, in neașteptat contrast. Are personalitatea lui, ce să mai...

Alături de o pereche de tacos perfecți. Compatibilitate 10/10. 
Dacă iti fac cu ochiul, găsesti rețeta aici. Acasă, le mai punem in plus ciuperci. 
Tortillas se găsesc in Kaufland și Lidl

Concluziile ediției ar fi multe...dar cele  mai importante sunt că oamenii pasionați sunt marfă indiferent de naționalitate, puținele restaurante cu specific tex-mex din tara noastră își vor primi mostrele lor de DFR la momentul potrivit și că trebuiesc luate in calcul 3 luni de cură de slăbire pentru fiecare petrecută in Mexic.  
De skyjet m-am ferit oricum in viața asta. 
De Doamne Ferește.

Koh Phangan, februarie 2013